În ultimul timp, în toate mediile se vorbește din ce în mai mult despre depresie și anxietate. Totuși, nu toată lumea știe ce este, de fapt, depresia și cum se deosebește ea de anxietate. Și pentru a înțelege care e diferența dintre cele două afecțiuni, ar fi necesar să știm a le defini.
Depresia este o tulburare emoțională foarte des întâlnită, care nu se întâmplă persoanelor ciudate ori nebune, ci i se poate întâmpla oricui, fără a avea vreo vină sau influență. Se întâmplă pur și simplu.
Ea poate fi determinată de mai mulți factori: biochimici, comportamentali ori cognitivi și se manifestă ca reacție la o pierdere (a unei persoane, a unui job, a respectului celorlalți), la autoînvinovățire sau la autocritică. Depresia se poate exprima printr-o agresivitate reprimată, întoarsă în interiorul persoanei. Atunci când o persoană se simte neajutorată, tristă, respinsă de ceilalți, criticată, neacceptată, lipsită de valoare ori suferă de o boală gravă, are un stil de gândire negativ, dezadaptiv, distorsionat, are conflicte în relațiile interpersonale, lipsă a recompenselor și a evenimentelor pozitive în viața sa, este recomandat a se adresa unui specialist, psihoterapeut și, după caz, psihiatru, cu ajutorul căruia va identifica moduri și stiluri noi de gândire și comportament, care vor contribui la starea de bine a persoanei.
Anxietatea este un fenomen care a fost descris de foarte mult timp şi este adânc înrădăcinat în natura noastra umană.
De fapt, anxietatea reflectă capacitatea noastră de a ne adapta şi a ne planifica viitorul.
Anxietatea este un sentiment al unui pericol neprecizat. Ea se manifestă prin hipervigilență, încordare, neliniște, tensiune de așteptare și nesiguranță.
Anxietatea poate fi condiționată de informații insuficiente, lipsă de repere, de imposibilitatea noastră de a face față unor solicitări majore ale vieții ori de neputința de a controla situațiile.
Anxietatea a devenit o problemă pe care o poate mărturisi orice persoană. Zi de zi, articole din ziare sau reviste, bloguri, rețele de socializare sau emisiuni tv/radiofonice, disecă temerile noastre cotidiene.
Anxietatea este o manifestare atât de frecventă încât fiecare dintre noi îi poate oferi o explicație. Ea face parte din viață, la fel ca fericirea, dar la fel ca și durerea.
Puțină anxietate crește nivelul performanței, dar prea multă o diminuează.
Puțină anxietate ne îndepărtează de pericolul morții, dar prea multă ne aduce în preajma ei.
Latura pozitivă a anxietății este atât de pregătire a acțiunii, cât și de evitare a potențialelor pericole și a morții. Dorința de a controla moartea este în regulă, până la un punct, scopul cercetărilor și studiilor medicale nefiind acela de a da moartea înapoi, ceea ce este imposibil, ci a crește durata și calitatea vieții.
Trebuie făcută, însă, diferența între frică și anxietate. Anxietatea este un sentiment diferit de frică.
Frica este o emoție negativă în relație cu un stimul sau cu o situație obiectivă (un element concret), care avertizează individul asupra unui pericol extern, bine definit, în timp ce anxietatea atenționează asupra unui pericol intern.
Frica se referă la fobii, fiind o reacție normală a organismului față de pericole concrete. Ea ne îndeamnă la prudență în abordarea situațiilor neclare și ne protejează de condițiile vitrege ale mediului. Frica este declanșată de un pericol real, perceput, iar anxietatea este un semnal al prezenței pericolului inconștient.
Anxietatea este provocată nu de ceea ce se întâmplă, ci de ceea ce ne temem că s-ar putea întâmpla.
Este necesar a delimita anxietatea normală de cea patologică, aceasta din urmă având consecințe nefaste atât în viața de zi cu zi, în relație cu ceilalți, dar și în plan profesional.
Anxietatea se referă la grijile exagerate, pentru că frământările sunt normale. Atunci când anxietatea depășește limitele normale, când temerile sunt iraționale și conduce către evitarea situațiilor care provoacă astfel de neliniști, atunci se poate vorbi despre tulburare anxioasă.
Persoanele care suferă de tulburări anxioase nu se plâng doar de faptul că sunt neliniștite deseori, ci doresc sprijin pentru confruntarea cu temerile lor. Orice tulburare anxioasă are drept cauză un sentiment de pericol sau de apariţie a unei catastrofe la nivelul sinelui.
Tulburările anxioase sunt mult mai frecvente decât tulburările depresive și se poate spune că nu există persoană care să nu fi avut în viață cel puțin un episod de anxietate ori de depresie.
Este important de menționat că dezvoltarea tulburării anxioase, cât și menținerea acesteia, este legată atât de o predispoziţie genetică, cât şi de experienţele de viaţă ale pacientului, ca urmare a unor experiențe traumatice, idei rușinoase, emoții, inadaptare la viața cotidiană, ori răni ale sinelui nevindecate, strategii (mecanisme de apărare) destinate ascunderii gândurilor negative sau evitării stării anxioase.
Identificarea tratamentului tulburării anxioase împreună cu psihoterapeutul și, după caz, cu psihiatrul, are ca scop principal reducerea sau rezolvarea simptomelor acestor tulburări prin tratarea rănilor sinelui care se presupune că generează aceste simptome. Alte scopuri care sunt asociate procesului de vindecare ar putea fi: creşterea stimei de sine, exersarea asertivității, creşterea toleranţei la experienţele emoţionale negative disfuncţionale, în special ale celor dureroase, identificarea mecanismelor de apărare şi modificarea acestora utilizate împotriva experienţelor emoţionale dureroase, creşterea capacităţii de a se implica în relaţii autentice.
Psihoterapia, atât în cazul depresiei, cât și a anxietății, intervine prin identificarea tipurilor de gândire disfuncționale sau/și a acțiunilor ori a nonacțiunilor care contribuie la instalarea și menținerea stării de rău. Prin psihoterapie, persoanele care apelează această formă de tratament, vor învăța să gândească realist, vor completa fișe de lucru și chestionare, vor ține o agendă a activităților, emoțiilor și comportamentelor, vor avea “teme de casă”, vor învăța și exersa comportamentul asertiv, își vor dezvolta stima de sine, vor reduce timiditatea, ruminarea și, nu în ultimul rând, vor învăța sau își vor reaminti cum să se iubească pe sine.
Articol redactat de: Luminita Lisca.
